În 2009 a avut loc cea de-a II-a ediție a evenimentului, proiect în cadrul căruia au fost înscriși peste 600 de profesori. Aceștia au fost evaluați în funcție de criteriile unei metodologii obiective de către o echipă de studenți, instruiți în prealabil în cadrul unor ateliere. În urma evaluărilor au fost aleși 123 de profesori care au primit titlul de „Profesor Bologna”.
În data de 9 mai, la Ateneul Român din București, a avut loc festivitatea de premiere, moment în care cei prezenți își sală și-au arătat aprecierea și recunoașterea față de profesorii câștigători ai acestei ediții. Aceștia s-au întrecut în a-și împărtăși impresiile pozitive și mulțumirea față de studenți pentru distincțiile primite, menționând în nenumărate rânduri că cea mai mare recompensă pentru un profesr poate fi numai faptul ca studentul său să îl fi depășit. Alături de aceștia au fost invitate personalități precum: Mihai Hărdău – fostul Ministru al educației, Sorin Oprescu – primarul capitalei, Remus Pricopie, ziaristul Cristian Tudor Popescu și mulți alții.
Odatã confirmat statutul de „Profesor Bologna”, aceste cadre didactice devin membrii ai comunitãţii Profesorilor Bologna, prin intermediul cãreia pot comunica, pot oferi sprijin, au posibilitatea de a face schimb de bune practici, experienţe, metode pedagogice şi împreunã pot da un plus de valoare educaţiei. Îndemnul studenților a fost ca profesorii și studenții să rămână împreună, să fie uniți și să afle ce pot face pentru educația din România și implicit pentru România, ce probleme se pot rezolva, ce lucruri se pot crea și, mai presus de orice, cât de bun pot deveni și ceilalți.
„Profi Tari. Tari pentru că așa vorbim noi, studenții. În traducere înseamnă extraordinari, fascinanți, inspiraționali, modele autentice. Oameni datorită cărora ajungi să știi, să poți și mai ales – să fii.” – Traian Brumă