„Eu niciodată nu le predau elevilor mei. Eu doar încerc să le furnizez condițiile în care ei să poată învăța.” Einstein
Introducere
Conceptul Invatamant Centrat pe Student (ICS) a fost atribuit lui Hayward încă din anul 1905 şi lucrărilor lui Dewey în anul 1956. Carl Rogers a fost apoi asociat cu extinderea acestei abordări într-o teorie a educaţiei în anii 1980 şi această abordare a învăţării a fost, de asemenea, asociată cu munca lui Piaget (învăţare evolutivă) şi cea a lui Malcolm Knowles (învăţarea îndreptată către sine). O parte din literatura ICS poate fi rezumată în următoarele elemente (cf. Lea et al, 2003):
– Bazarea pe învăţarea activă mai degrabă decât pe învăţarea pasivă;
– Un accent pe învăţare profundă şi înţelegere;
– Responsabilitate personală şi profesională crescută din partea studentului;
– Un simţ crescut al autonomiei al celui ce învaţă;
– O interdependenţă între profesor şi student;
– Respect reciproc în relaţia student-profesor;
– O abordare reflexivă asupra procesului de predare-învăţare atât din partea studentului cât și din partea profesorului.
Filozofia ICS este aceea că profesorii, studenţii şi instituţiile au nevoie să reflecteze permanent asupra sistemelor de predare, învăţare şi infrastructură într-o manieră ce ar îmbunătăţi continuu experienţa de învăţare a studenţilor şi care să se asigure de obţinerea rezultatelor aşteptate ale învăţării ale unui anume curs sau componentă de program într-un mod ce stimulează gândirea critică a celor care învaţă şi dezvoltă abilităţile transferabile ale acestora. Un concept cheie aflat la baza ICS este înţelegerea faptului că toate instituţiile de învăţământ superior sunt diferite, toţi profesorii sunt diferiţi şi toţi studenţii sunt diferiţi. ICS recunoaşte diversitate nevoilor pedagogice ale studenţilor. Unii învaţă mai bine prin încercare şi eșec, alţii învaţă aplicând practic. Anumite persoane învaţă mai bine citind literatură de specialitate, alţii au nevoie să dezbată şi să discute o teorie pentru a o înţelege.
Experienţa personală poate fi, de asemenea, folosită pentru motivarea studenţilor, de exemplu prin a le permite studenţilor să împărtăşească o poveste personală prin care să ilustreze un punct de vedere.
Studenţilor ar trebui să li se dea oportunitatea de a fi implicaţi în proiectarea cursurilor, a curriculei şi a evaluării lor. Studenţii ar trebui văzuţi ca nişte parteneri activi care au de câştigat sau de pierdut din modul în care funcţionează învăţământul superior. Cea mai bună metodă de a asigura concentrarea învăţământului mai mult pe studenţi este angrenarea acestora în modul în care ar trebui conturat acel proces de învăţare.
Prin simpla împărtăşire a unor fapte şi cunoştinţe studenţilor (a spune) inițiativa, pregătirea şi conţinutul vin în principal de la profesor. Abordarea ICS are drept scop să dea studentului o mai mare responsabilitate permiţând studentului să gândească, proceseze, analizeze, sintetizeze, critice, aplice, rezolve probleme etc.
Componentele ICS includ:
– Flexibilitate şi libertate în ceea ce priveşte timpul şi structura învăţării;
– Profesori mai mulţi şi mai bine pregătiţi, care se străduiesc să împărtăşească studenţilor cunoştinţele lor;
– O înţelegere clară a studenţilor de către profesori;
– O ierarhie netedă în interiorul instituţiilor de învăţământ superior;
– Responsabilitatea profesorului pentru abilitarea studentului;
– Un proces neîntrerupt de îmbunătăţire;
– O atitudine pozitivă din partea profesorilor şi a studenţilor cu scopul îmbunătăţirii procesului de învăţare;
– O relaţie hotărâtă, mutuală între studenţi şi profesori;
– Centrarea pe rezultatele învăţării care permit învăţarea autentică şi înţelegerea profund
2. Beneficii pentru profesori in cadrul ICS
În timp ce beneficiile ICS pentru studenţi par a fi evidente, se poate pune problema dacă este aceeaşi situaţie şi în cazul personalului didactic. Într-adevăr, profesorii pot beneficia de ICS la fel de mult ca studenţii lor.
– Un Rol mai Interesant pentru Profesor:. Profesorul este acolo pentru a facilita şi pentru a face posibil acest lucru. În timp ce acest lucru poate fi perceput de cineva ca fiind negativ, este o bună oportunitate pentru a provoca studenţii din punct de vedere academic pentru a le îmbunătăți procesul de învăţare.
– Soluţii pentru Abordarea „Masificării” şi Diversităţii: Într-o realitate a „masificării” în cadrul învăţământului superior şi a unui colectiv de studenţi diversificat, este cu atât mai probabil ca ICS să trebuiască utilizat în multe cazuri datorită creşterii cererii de calitate din partea studenţilor, costurilor crescute ale învăţământului superior asociate acestui fapt şi diversității studenţilor, fapt ce presupune o mai mare varietate a nevoilor studentului.
– Impactul Pozitiv asupra Condiţiilor de Lucru: Dat fiind faptul că ICS oferă oportunitatea ca învăţarea să se desfăşoare în moduri diferite, munca profesorului poate deveni mai interesantă, iar aspectele negative ale condiţiilor de muncă asociate în mod normal cu predarea pot fi ameliorate de ICS.
– Dezvltare Personală Continuă: ICS permite profesorilor să-și revizuiască şi să-şi îmbunătăţească metodele de predare şi cursurile astfel încât să optimizeze atât conţinutul cursurilor, cât şi metoda de redare a cunoştinţelor în calitate de profesori. Încrederea dobândită prin implementarea abordării ICS este de asemenea măsurabilă prin feedback-ul relevant şi constructiv obţinut de profesori de la studenţii din ce în ce mai interesaţi şi angajaţi în procesul de învăţare.
– Creşterea implicării şi motivaţiei din partea studenţilor: Implicarea şi participarea activă a studenţilor fac meseria de profesor mult mai interesantă. Abilitatea de a aduce noi informaţii şi descoperiri în domeniu la cursuri şi tutoriale devine o realitate în cadrul ICS. Această platformă poate aduce contribuţii pentru cercetarea derulată de profesor şi poate introduce studenţii în domeniul cercetării şi în comunitatea academică mult mai devreme în decursul procesului lor de învăţare.
– Dezvoltare Profesională a Comunităţii Academice: ICS poate oferi un nivel mult mai ridicat al dezvoltării profesionale cu privire la dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor relevante atât pentru dezvoltarea personală, cât şi pentru avansarea în carieră. De asemenea, acesta creşte flexibilitatea profesorilor în proiectarea unor noi metode de desfăşurare a unui curs sau a unei componente a unui program şi în aplicarea a noi modalităţi de predare sau cercetare
3. Beneficii generale ale ICS
Atât personalul didactic cât şi studenţii sunt interesaţi şi beneficiază de pe urma ICS. Acest fapt conduce la interacțiune între părți şi beneficii pentru organizaţiile lor reprezentative. Mai jos sunt prezentate aceste beneficii:
– Îmbunătăţirea calităţii: Orice creştere a calităţii, atât a condiţiilor de lucru, cât şi a experienţei academice a studenţilor este binevenită atât pentru uniunile de profesori cât şi pentru organizaţiile studenţeşti.
– Statutul Profesiei de Dascăl: Dată fiind tendința instituţiilor de învăţământ superior de a se concentra pe cercetare, statutul profesiei de dascăl poate fi îmbunătăţit prin adoptarea abordării ICS. Acesta ţine cont de inovare şi permite profesorilor să-şi desfăşoare cursurile în maniera în care doresc, acordând în același timp studenţilor flexibilitatea de a se dezvolta în felul ales de ei înşişi.
ICS aduce beneficii atât instituţiilor în care este aplicat, cât şi societăţii, ce beneficiază în mod direct de absolvenţi inovativi, cu gândire critică şi reflexivă şi care sunt capabili să conducă la dezvoltarea societăţii. Mai jos sunt expuse aceste beneficii:
– Indici mai buni de Retenţie în Învăţământul Superior: Acolo unde instituţiile utilizează abordarea ICS, există o tendinţă scăzută a studenţilor de a-şi abandona studiile. Acest fapt s-ar putea datora flexibilităţii din cadrul unor asemenea cursuri dar şi faptului că prin ICS studenţii se implică în studiile lor mai mult decât prin metodele de instruire tradiţionale. Într-adevăr, studenţii se simt apreciaţi mai mult atunci când învaţă în mediul ICS pentru că le este acordată o mare importanţă nevoilor lor de învăţare. Într-un climat de „masificare”, formalism și anonimat al învățământului superior, acest concept nu poate fi decât binevenit.
– Atragerea Studenţilor: Acolo unde nevoile de învăţare ale studenţilor sunt luate cu atenţie în considerare, predarea va fi privită ca un proces de o calitate ridicată. Împlinirea aşteptărilor studenţilor şi administrarea acestora este de o mare importanţă. Mai mult decât atât, numeroase aspecte ale ICS pot fi implementate fără măsuri costisitoare şi pot face mai atractive instituţiile care aplică această abordare, atrăgând potenţiali studenţi si de asemenea ajutând la creşterea mobilităţii în regiunea în care se află instituţia, astfel aducând beneficii şi dezvoltării societăţii.
– Un Proces Continuu de Îmbunătăţire: Abilitatea instituţiilor de a-şi evalua programele de studii precum şi experienţa academică a studentului ca întreg atrage după sine pregătirea unor absolvenţi mai buni. Beneficiul principal pentru societate este acela că astfel de absolvenţi sunt mai analitici şi cetăţeni mai buni ca rezultat al dezvoltării abilităţii de a gândi pentru ei înşişi pe parcursul studiilor în învăţământul superior.
– Dezvoltarea unei Culturi de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (Lifelong Learning Culture): Studenţii care au experimentat ICS vor învăţa mai multe lecţii singuri şi vor fi mai înclinaţi spre a gândi mai practic şi mai logic, având abilitatea de a aborda toate tipurile de probleme încă de la momentul apariţiei lor, transformându-le într-o experienţă de învăţare. ICS poate dezvolta aptitudinile absolvenţilor pentru învăţare pe tot parcursul vieţii (LLC), determinându-i să fie mai eficienţi la locul lor de muncă şi permiţându-le să aducă valoroase contribuţii societăţii în care trăiesc
4. Implementarea de către profesori
Vorbeşte cu mine … şi voi uita
Arată-mi … şi îmi voi aminti
Implică-mă … şi voi înţelege
Fă un pas înapoi … şi voi acţiona
Confucius
Învăţământul este adesea prezentat într-o juxtapunere fie a învăţământului centrat pe student, fie a învăţământului centrat pe profesor. În realitatea practică situaţia este puțin mai complicată decât atât.
Motivarea studenților și cunoștințele profesorilor despre studenți:
Care sunt mediile de proveniență ale studenților?
Ce știu ei deja?
Cum au învățat ei în trecut?
Ce i-a adus în clasa ta?
Care sunt interesele lor?
Care sunt aspirațiile lor?
În cadrul diferitelor roluri pe care ICS le prevede atât pentru profesori cât și pentru studenți, un factor-cheie în implementarea noii abordări a învățării este motivarea studenților. Implicarea mai mare din partea profesorilor față de studenți este elementul central în această abordare. Atunci când studenții sunt motivați să înțeleagă materialul care le este prezentat şi să și-l asume, este mai probabil că aceştia vor adopta strategii care vor conduce către nivele de învățare mai profunde.
Iată câteva exemple de bună practică și idei pentru profesori de a dezvolta motivația studenților:
– Includerea studenților în procesul de creare a unor cursuri atractive;
– Expunerea studenților la anumite extreme ale disciplinei;
– Prezentarea către studenți a diferitelor cariere care ar putea să le fie disponibile după finalizarea studiilor;
– Conștientizarea studenților în legătură cu importanța muncii lor și contextul acesteia într-o situație aplicată, în care își demonstrează valoarea celorlalți;
Folosirea cercetărilor proprii pentru a dezvolta experiența de învățare a studenților, prin interogări despre metodele utilizate și deschidere față de alternative;
Invitarea reprezentanților societății cu expertiză și experiență privind un anumit domeniu de studiu sau invitarea unor alumni ca modele de urmat, legând experiențele practice și de învățare din profesia lor cu experiențele câștigate pe parcursul studiului lor.
Prin prezentarea experienței practice mai explicit, studenții, precum şi profesorii vor fi capabili să lege teoria de experiențele practice și să împărtășească propriile cunoștințe și aptitudini. În plus, există o legătură demonstrabilă între experiențele anterioare ale studenților și performanța lor în învățământ. Apelând la aceste informații, profesorii ar putea ajuta studenții mai ușor prin creșterea relevanței obiectului de studiu cu scopul de a crește și îmbogăți înțelegerea studenților. Experiențele anterioare influențează punctele de vedere ale studenților referitor la învățare, motivația de a învăța și modul în care ei abordează învățarea. Profesorii pot relaționa mai bine cu studenții (și vice-versa) dacă fiecare cunoaște câte ceva despre celălalt, despre cine sunt, experiențele lor anterioare și nivelul lor de înțelegere asupra subiectului sau temei de studiu. Există căi variate prin care profesorii pot ajunge să cunoască aceste informații despre studenții lor. Câteva exemple sunt prezentate în continuare:
– În grupuri mici: Profesorii le pot cere studenților să se intervieveze unul pe celălalt, întrebându-i de ce au ales materia respectivă, ce speră să obțină de la aceasta și ce cunosc deja despre tema sau subiectul de studiu. Fiecare student poate apoi să prezinte persoana intervievată celorlalți studenți din clasă;
– În grupuri mai mari: Profesorul poate încerca să folosească grupuri mai mici pentru a rezuma pe scurt cunoștințele fiecărui grup despre subiect, prezentând acest lucru întregii clase.
5. Alegerea metodelor de predare și învățare
În ICS se pune accent pe aptitudini și competențe care demonstrează responsabilitatea pentru învățarea proprie a fiecăruia, independența și cooperarea, rezolvarea de probleme, înțelegerea și gândirea individuală. Există un număr de strategii folosite în instruire pentru a încuraja acest tip de învățare. Acestea includ:
– Determinarea studenților să devină mai activi în dobândirea de cunoștințe și formarea de aptitudini: Aceasta poate lua forma activităților din clasă, muncă de teren și utilizarea pachetelor informatice de învățare, printre altele;
– Conștientizarea studenților în legătură cu ceea ce fac și a motivelor pentru care fac acest lucru: Aceasta se poate realiza prin utilizarea unui istoric al învățării, prezentări analitice și altele similare;
– Concentrarea pe interacțiune: Cum ar fi utilizarea tutorialelor, grupurilor restrânse de discuții (Buzz groups) și a grupurilor mari de discuții;
– Concentrarea pe aptitudini transferabile: Privind dincolo de cerințele imediate ale cursurilor, spre alte beneficii pentru studenți utile pe viitor, în carierele lor și în viață.
6. Alegerea metodelor de evaluare a studenților
Evaluarea studenților este unul dintre cele mai importante elemente ale învățământului superior. Rezultatele evaluării au un efect profund asupra viitoarelor cariere ale studenților. De aceea, este important ca evaluarea să fie făcută în mod profesionist de fiecare dată și să ia în considerare cunoștințele vaste care există în ceea ce privește procesul de testare și examinare. Evaluarea compară studenții între ei, în acest fel subliniind mai degrabă competitivitatea decât îmbunătățirea la nivel personal. Acesta este în mod special cazul modelelor acumulative de evaluare a studenților, în care acordarea de puncte și note este accentuată în timp ce acordarea unui sfat și funcția învățării sunt sub-apreciate.
– Evaluarea Formativă: Spre deosebire de evaluarea sumativă (prin acumulare), această metodă scoate în evidență nevoia de a da feedback studenților asupra cunoștințelor dobândite, astfel experiența acestora de învățare devenind mai autentică, subliniindu-le lipsurile și domeniile pe care le pot dezvolta. Aceasta poate lua mai multe forme, incluzând: jurnale, reviste, portofolii, evaluări reciproce (peer) sau auto-evaluări, contracte de învățare și negocierea evaluărilor, proiecte, grupuri de lucru, profiluri și identificarea unor aptitudini și competențe proprii.
– Evaluarea Raportată la Criterii Prestabilite: Aceasta evaluează studentul raportat la criteriile de învățare din cursul lor, spre deosebire de evaluarea bazată pe norme care compară studentul cu ceilalți studenți. Unul dintre beneficiile acestui tip de evaluare este acela că atât profesorii, cât și studenții pot vedea mai ușor unde studenții reușesc și unde nu reușesc.
Pentru a evalua rezultatele învățării care nu sunt bazate pe memorarea de scurtă durată poate fi folosită o serie de metode de către profesorii care au obiective clare.
7. Utilizarea tehnologiei informației pentru dezvoltarea ICS
Așa cum metodele de predare-învățare se dezvoltă de-a lungul timpului, așa se dezvoltă și modalitățile în care cunoștințele sunt împărtășite și instrumentele pe care le folosesc studenții pentru a învăța. Acest lucru este atestat de creșterea învățământului online și la distanță și utilizarea de zi cu zi a computerelor, Internetului și spațiilor interactive online în domeniul predării-învățării, precum și utilizarea sistemelor avansate de management al informației pe care un număr mare de instituții îl utilizează.
E important pentru profesori să fie capabili să împărtășească studenților nevoia unui echilibru în utilizarea resurselor de pe internet în afara sălii de clasă – ajutând studenții să identifice ierarhia dintre diferite resurse și utilizarea lor adecvată în procesul lor de învățare.
În aplicarea ICS, posibilele abordări ce presupun utilizarea tehnologiei informației includ:
– Utilizarea e-mail-ului (poșta electronică) care întensifică ICS ca un mediu mai degrabă activ decât pasiv, permițând o combinație între învățarea la distanță și cea în campus, într-un amestec flexibil și ajutând la construirea unui feedback al utilizatorului, monitorizării personalului și revizuirii cursului în procesul derulării acestuia;
– Utilizarea Internet-ului (wireless) în interiorul sălii de clasă care poate îmbunătăți colaborarea și comunicarea dintre colegi și profesori și fac ora de curs mai activă și mai interesantă;
– Utilizarea Internet-ului în afara sălii de clasă, permițând ca învățarea să aibă loc în spații în care nu se întâmplă în mod normal, extinzând informația în locuri în care nu este disponibilă de obicei, mărind perioada de învățat și diversificând locul de învățat. Aceasta ajută studenții să găsească informații dintr-o varietate de surse, să se adapteze la stilul lor personal de învățare și să susțină gândirea lor critică.
Tehnologia informației poate să fie de folos atât în interiorul sălii de clasă pentru a ajuta profesorii să creeze un mediu interactiv în sala de curs, precum și în afara clasei, pentru a intensifica procesele de învățare ale studenților și a completa ceea ce este învățat în sala de clasă. Acest lucru permite studenților să acceseze informații și să le analizeze în mod critic în timpul și în spațiul ales de ei. De asemenea, se poate dovedi o componentă extrem de folositoare pentru proiectarea programelor de dezvoltare profesională.
Este important ca profesorii să utilizeze instrumente IT în sala de clasă în așa fel încât să fie cu adevărat interactive și nu doar pasive. De exemplu, utilizarea prezentărilor Power Point poate risca să devină un instrument pasiv dacă nu este folosit în mod adecvat.
8. Dezvoltarea profesională continuă a personalului academic
Dezvoltarea continuă a abordării ICS în cadrul oricărei instituţii date este determinată în mare măsură de dezvoltarea profesională a personalului care predă în învăţământul superior. Profesorii au nevoie de îndrumare pentru a le permite să utilizeze în mod activ conceptele ICS în dezvoltarea lor proprie, în desfăşurarea cursului, ce ar putea să îmbunătăţească mai departe modul lor de predare. Modele de dezvoltare profesională de succes utilizează abordări de tip ICS pentru a instrui profesorii din învăţământul superior în utilizarea abordării ICS. Filosofia şi metodele utilizate în ICS, prin urmare, trebuie să asigure un aspect-cheie al procesului de învăţare pentru personalul didactic, care, într-o manieră de învăţare prin acțiune, sunt încurajaţi să-şi dezvolte abordările lor proprii de tip ICS care urmează să fie folosite în instruirea lor proprie. Asemenea programe de dezvoltare profesională trebuie să fie folosite atât cu profesorii noi cât şi cu profesori mai experimentaţi, astfel reîntărind ideea că ICS este o abordare care necesită schimbare continuă, efort, reflecţie şi reactualizare. Deşi se poate presupune că rolul profesorului devine mai uşor în abordarea ICS deoarece se schimbă focalizarea pe student, acest lucru nu poate fi mai departe de adevăr. Rolul profesorului este crucial în implementarea abordării ICS şi în echiparea studenţilor cu o înţelegere clară a acestei abordări de învăţare. Mai mult decât atât, ICS se depărtează de conceptul unui profesor în calitate de lector şi presupune un rol mai intens pentru profesor. În special datorită acestui rol central al profesorului, dezvoltarea profesională este cea mai importantă componentă în menţinere unei culturii a ICS care întăreşte experienţa de învăţare a studenţilor şi îi ajută cu adevărat pe aceştia să obțină rezultatele aşteptate ale învăţării pentru un curs dat sau o componentă de program. Rolul profesorului nu este numai cel de a transmite cunoştinţe, ci de a acţiona ca iniţiator, creator şi de a fi consultat.
Când ne referim la efortul pedagogic mare solicitat profesorilor dintr-o instituţie în care se aplică ICS, este important să observăm necesitatea dezvoltării pedagogice a profesorilor ca şi complementară învăţării auto-dirijate a studenţilor care se dorește în ICS. Este interesant să se observe modalităţile în care asemenea eforturi pentru dezvoltare profesională s-au desfăşurat în interiorul instituţiilor, atât pentru a întări, cât şi pentru a menţine o adevărată cultură a ICS.
Dezvoltarea profesională a profesorilor ar trebui inclusă ca o parte importantă a burselor de predare şi ar trebui să urmeze în paralel abordării active a ICS utilizată pentru studenţi pentru a permite învăţarea pe tot parcursul vieţii şi între profesori.
– Utilizarea unei abordări Interactive de tip ICS în Programele de Dezvoltare Profesională: Participanţii la asemenea cursuri devin studenţi în acest proces şi învaţă cum să proiecteze cursuri care promovează activ ICS (abilitatea de identifica, evalua și folosi efficient informatiile necesare intr-un context) în clasele la care aceştia predau. În acest mod, profesorii învaţă cum să lucreze orientat către învăţarea centrată pe student eficientă faţă de predarea eficientă, pentru a furniza informaţii de bază în funcție de context mai degrabă decât pe insistarea pe instruirea generală bibliografică şi utilizarea stilurilor multiple de învăţare inclusive în locul pedagogiei exclusive;
In Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca se desfasoara programul DIDATEC, care are diua componenete, programul de formare a cadrelor didactice si programul de mentorat.
9. Dezvoltarea profesională şi condiţiile de lucru
In afara constrângerilor legate de resursele financiare şi umane din cadrul instituţiilor pentru desfăşurarea programelor de dezvoltare profesională pentru personalul didactic, ar putea exista și alte bariere în organizarea unor astfel de programe de dezvoltare profesională.
– Opunerea Profesorilor de a participa la astfel de traininguri: Acest fapt s-ar putea datora unui interes mai crescut în cercetare faţă de predare, unei încărcări a muncii excesive sau lipsei în a realiza nevoia de actualizare a aptitudinilor lor pedagogice, printre alte motive;
– Lipsa Conştientizării din partea Structurilor de Conducere a nevoii de instruire a profesorilor: Există un risc mare al acestui fapt acolo unde structurile de conducere nu sunt reprezentative. În asemenea cazuri, sistemul s-ar putea să nu considere că profesorii au nevoie de sprijin pentru a preda în acelaşi sens în care studenţii au nevoie de sprijinul necesar pentru a învăţa.
În timp ce ar putea exista o rezistenţă la asemenea programe de dezvoltare profesională din partea unor profesori, este de o importanţă extremă să se lucreze cu aceia care doresc să își dezvolte abilităţile pentru a întări abordarea ICS. Acest lucru va ajuta de asemenea instituţia să testeze metodele pedagogice utilizate în astfel de cursuri şi să le ajusteze de-a lungul timpului, pentru a îmbunătăţi în mod constant acest serviciu pentru profesori.
Profesorii au nevoie atât de instruire pe disciplină, cât şi pedagogică în cadrul programelor de dezvoltare profesională, iar rezultatele aşteptate ale programelor de dezvoltare profesională vor fi, sa:
– Reactualizeze în mod constant cunoştinţele lor despre disciplină şi vor fi capabili să împărtăşească acest lucru studenţilor lor;
– Folosească metode inovative de predare care să fie aplicabile formaţiunilor diverse ale claselor de studiu şi grupurilor diverse de studenţi;
– Folosească diverse metode de evaluare pentru a evalua în mod autentic dacă studenţii lor au atins sau nu rezultatele aşteptate ale învăţării la sfârşitul cursului lor sau al componentei de program;
– Comunice eficient cu studenţii, înţelegând atât punctelelor tari cât şi problemele cu care s-ar putea confrunta, ajutând studenţii să-și realizeze întregul potenţial;
– Motiveze studenţii şi să îi stimuleze să fie inovativi de-a lungul propriului proces de învăţare;
– Comunice cu studenţii despre abordarea ICS pe care ei o utilizează, importanţa acestui tip de învăţare şi ce își propune să realizeze;
– Întărirea analizei critice a studenților – a învăţa studenţii cum să gândească – şi de asemenea dezvoltarea aptitudinilor transferabile – a învăţa studenţii să fie capabili să acţioneze în fiecare situaţie care ar putea să necesite contribuţia lor;
– Înţeleagă importanţa, şi să învețe cum să folosească, critica constructivă, pentru dezvoltarea atât a predării lor cât şi a muncii de cercetare.
Cum putem să îi învăţăm pe profesori toate acestea?
Programele de dezvoltare profesională ar trebui să aducă împreună și profesori de discipline diferite, pentru ca ei să poată discuta metodele aplicate în diferite materii , punctele tari şi capcanele unor asemenea metode şi aplicabilitatea lor în alte discipline. Profesorii trebuie să înţeleagă faptul că ei nu se vor opri niciodată din a învăța despre propriul lor mod de predare, de vreme ce ICS nu este o cutie închisă cu o singură metodă aplicabilă de-a lungul timplului. În acest context, studenţii pledează pentru o comunitate de dascăli şi discipoli în care studenţii şi profesorii interacţionează frecvent, atât în înteriorul, cât şi în afara sălii de clasă, în vederea întăririi discuţiilor care conduc către îmbunătăţirea experienţei de predare de ansamblu a profesorilor şi a experienţei de învăţare de ansamblu a studenţilor.
10. ICS subminează profesia de profesor , Studenții au mai mult de lucru in ICS
Unii afirmă că profesia de profesor nu va mai fi considerată importantă dacă ICS devine normă deoarece ia atenția de pe profesor și o plasează pe student. Așa cum s-a explicat mai sus, în timp ce rolul profesorului este cumva diferit în ICS, nu este diminuată importanța lui. Mai degrabă este un rol care le permite studenților să învețe, îndrumându-i pe aceștia prin intemediul cursului sau a componentei de program, decât să le furnizeze doar informații. Este posibil ca meseria de profesor să devină de fapt mai valoroasă dacă se pune accent pe ICS, deoarece ICS aduce studenții în această abordare ca parte a comunității academice, în care predarea direcționată către cercetare poate deveni o realitate și în care feedbackul este mai constructiv.
ICS nu plasează în mod necesar un volum mai mare de muncă pentru studenți. Mai degrabă necesită o reorganizare a timpului de studiu, cu o concentrare mai mare pe activități de înțelegere profundă decât pe memorarea informației. Acest lucru permite absolvenților să fie mai eficienți și adaptabili, determinându-i să fie mai bine pregătiți pentru a rezolva problemele pe măsură ce acestea ar putea să apară.
Profesorii trebuie să depună mai multă muncă pregătitoare în ICS -În cazul metodelor mai tradiționale de predare, este destul de des întâlnit cazul în care profesorii au un volum mare de muncă pregătitoare de făcut pentru a fi siguri că studenții lor vor fi capabili să ia notițe din ceea ce spun ei în sălile de curs și apoi să repete asta în timpul examinării lor. Deși e posibil ca profesorii să trebuiască să regândească modalitățile lor de predare, se poate ca pe termen lung volumul de muncă de pregătire să nu crească și aceasta să devină mai plăcută.
11. Rolul cadrului didactic în realizarea învăţământului centrat pe student
Cunoaşterea studenţilor:
– sub aspectul nivelului cultural atins,
– al potenţialului individual,
– al intereselor şi aptitudinilor,
– aşteptărilor şi dorinţelor,
– adaptării şi integrării,
– trăsăturilor de personalitate (cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale şi de vârstă),
– stilului de învăţare,
– experienţelor anterioare;
Combinarea în predare, de către profesori, a strategiilor didactice pentru a cuprinde elemente din cât mai multe stiluri de învǎţare ale studenţilor;
– diversificarea stilurilor de predare abordate,
– încurajarea şi pregătirea studenţilor pentru autoinformare, autoeducaţie şi educaţie permanentǎ
– învǎţarea atât prin muncǎ individualǎ cât şi prin cooperare şi colaborare în cadrul grupului de studenţi;
– realizarea de asociaţii logice între cunoştinţele, conceptele, faptele învǎţate de studenţi la diverse discipline alǎturate, respectându-se ideea de interdisciplinaritate în educaţie;
– dinamizarea studenţilor în vederea rezolvǎrii de probleme, a gǎsirii de soluţii utilizând problematizarea, documentarea şi investigaţia ştiinţificǎ;
– recurgerea la învǎţare prin descoperire pentru ca studenţii sǎ ajungǎ sǎ descopere singuri unele adevǎruri ştiinţifice, reuşind astfel sǎ-şi fixeze mai temeinic în memorie unele cunoştinţe;
valorificarea cunoştinţelor teoretice în practică, în vederea formării unor deprinderi şi priceperi necesare în specializarea urmatǎ şi nu numai;
– acordarea unei importanţe deosebite realizării transferului de informaţii, capacităţii studentului de a aplica în situaţii noi cunoştinţele învăţate anterior;
– realizarea unor manuale universitare comune pe anumite specializări şi discipline care să uşureze mobilitatea internă şi externă a studenţilor;
– facilitarea accesului la informaţii pentru studenţi – cursuri universitare, cǎrţi, materiale etc.;
– oferirea, pentru studenţii interesaţi, de diverse surse şi referinţe bibliografice suplimentare de informare şi documentare;
– existenţa unei relaţii de comunicare bilateralǎ profesor-student, prin realizarea unui dialog deschis profesor- student, bazat pe consideraţie şi respect reciproc;
– încurajarea exprimǎrii opiniilor şi implicǎrii active a studenţilor prin încurajarea, stimularea şi antrenarea acestora pentru a asculta activ, a pune întrebǎri, a oferi rǎspunsuri, a exprima opinii, sugestii, a formula ipoteze, a extrage concluzii, a gândi critic, a identifica şi rezolva probleme,
– a aduce argumente logice pro şi contra unui subiect, a fi originali şi creativi;
– oferirea de suport studenţilor în realizarea proiectelor de cercetare, de dezvoltare personală, alucrărilor de diplomă, de disertaţie etc.;
încurajarea de cǎtre profesor a efortului de învǎţare depus de cǎtre studenţi (răspuns pozitiv, încurajator, stimulativ, menit să-l determine pe student să-şi asume în continuare depunerea de efort pentru învăţare şi să-i stârnească acestuia interesul pentru cunoaştere);
– disponibilitatea cadrelor didactice pentru a oferi studenţilor consiliere şi în afara orelor de curs,
– preocupare pentru a-i învǎţa pe studenţi sǎ-şi stabileascǎ un program de învǎţare pe care sǎ-l respecte;
– realizarea deopotrivǎ a evaluǎrii iniţiale, a evaluǎrii formative şi a celei sumative
– alternarea formelor de evaluare: scrise, orale, prin proiecte, referate, fişe de documentare şi informare independentă, lucrări practice ;
– alternarea testelor tip sintezǎ cu teste tip grilǎ,
– preocupare pentru corectitudine, echidistanţǎ şi obiectivitate în evaluare;
– justificarea / motivarea notelor acordate în urma evaluǎrii studenţilor;
– preocupare pentru a dezvolta studenţilor capacitatea de autoevaluare obiectivǎ;
– preocupare pentru evaluarea propriei activitǎţi, pentru continua corectare şi îmbunǎtǎţire a acesteia;
– aplicarea unor chestionare de opinie pentru surprinderea percepţiei studenţilor referitor la activitatea de predare a cadrului didactic, la relaţia cu studenţii, gestionarea timpului alocat instruirii, obiectivitatea evaluării.