Aud de mai bine de 10 ani, sintagma “studenții de azi nu mai sunt ca pe vremea noastră, nu sunt preocupați, nu învață…”.
Această percepție este normală, studenții sunt altfel, se raportează la un alt sistem de valori. Lumea de azi este mult diferită de cea de acum 15-25 de ani.
În opinia mea și a multor cadre didactice asemenea mie, problema nu sunt elevi sau studenții, ci suntem noi!
Sunt cadru didactic de peste 20 de ani și am fost un elev sau student cu medii excelente pentru acele vremuri. Nu neapărat acele note, ci mai mult ca sigur munca, perseverența și – de ce nu – șansa mi-au permis să ajung profesor universitar cu un venit decent. Oare un tânăr sau tânără de 18-20 de ani, în zilele prezentului, se gândește la un orizont de timp de peste 20 de ani. Sunt aproape de studenți, și ei vorbesc despre mine folosind numele meu mic și în niciun caz, titlul meu didactic, lucru care nu numai că nu mă supără, ci mă face să mă simt mai tânăr. Asta pentru că sunt aproape de ei, îi accept așa cum sunt, le înțeleg modul lor de a percepe lumea și modul în care vad ei sistemul de educație. Îi văd pe studenții de azi mult mai agili în gândire, mai adaptați la tot ceea ce este nou, îi văd realiști și poate prea maturi pentru vârsta lor.
Predau discipline legate de IT și modific programa odată la 4 ani și datorită studenților, ceea ce este o dovadă a adaptabilității din ambele perspective.
Mulți dintre studenții de azi se gândesc încă de pe băncile liceului să își găsească un loc de muncă aspect care pentru noi, acum 25 de ani, nu reprezenta o prioritate, iar pentru unii dintre colegii mei ce se apropie de vârsta pensionării era și rămâne și acum de neconceput și, din păcate, de neînțeles. Trăiesc în Valea Jiului, deși studiile mele în mare parte sunt legate de orașe puternice economic cum ar fi Brașov, Cluj Napoca sau Craiova, și mă confrunt cu probleme la care cei din orașele mai sus menționate nici nu se gândesc. La fel pățesc și elevii și studenții noștri. Și ei vor să studieze în alte orașe ale țării sau peste hotare și ei își doresc un loc de muncă bine plătit, dar, în mod surprinzător, dau dovadă de o extrardinară maturitate, dorind, în mare parte, să revină, la un moment dat, acasă.
Profesorii îi vad demobilizați, Uniunea Europeană îi vrea mai mobili pentru a nu crea dezechilibre pe piața muncii și disparități economice între zonele Europei. Și tinerii se luptă de unii singuri să răzbată în această lume extrem de ostilă pentru ei. Valea Jiului le face viața extrem de grea, perspectivele lor sunt sumbre, viitorul nesigur, iar noi, cei care trebuie să îi îndrumăm și să îi ajutăm, nu facem aproape nimic.
Am spus la începutul acestui articol că noi suntem vinovați pentru faptul că elevii sau studenții de azi sunt percepuți ca fiind neimplicați, dezinteresați și nepreocupați să învețe.
Voi argumenta această afirmație.
Numeroși profesori predau în același mod învechit de acum 25 de ani – și nu vorbesc doar despre cei mai în vârstă – au aceleași metode învechite de predare, nu își adaptează materia predată la realitățile cotidiene, nu vor să iasă din acele canoane greșite ale sistemului de învățământ comunist.
Elevii și studenții de azi nu aleargă neapărat după note și prin urmare o notă mare obținută foarte ușor nu le șterge imaginea lipsei de profesionalism a cadrului didactic. Multe cadre didactice nu au nicio legătură cu industria, mediul de afaceri sau administrația, sau, dacă aceasta există, ea nu se regăsește în vorbirea lor.
Multe cadre didactice nu se comportă ca niște tutori sau sfătuitori ai tinerilor, ci doresc să le demonstreze acestora cât de nepregătiți sunt. Dar pentru ce?
Este necesar ca toți să punem umărul pentru a modifica această situație și percepție ce afectează comportamentul tinerilor. Sistemul de educație trebuie să fie un exemplu pentru societate și pentru tineri, trebuie să ne adaptăm și noi, nu doar tinerii pe care eu îi văd deja adaptați, trebuie să îi ajutăm, să fim mai aproape de ei, să îi ghidăm.
Elev – student – profesor trebuie să reprezinte o triadă puternică, care să îi împingă înainte pe elevi, astfel încât ei să își dorească, în primul rând, să promoveze examenul de Bacalaureat, mai apoi să devină studenți la o universitate, iar eu îmi doresc ca aceasta să fie Universitatea din Petroșani, pentru că ei sunt ai Văii Jiului. În final, să lupte pentru a obține un loc de muncă care poate fi chiar la o distanță virtuală, utilizând tehnologia care le este atât de familiară.
Noi, profesorii, trebuie cu toții să îi ajutăm să facă acest lucru, iar la Universitatea din Petroșani am alături foarte mulți colegi și prieteni care fac deja acest lucru, și îl fac cu o mare dăruire de mulți ani.
Dragi colegi profesori, vă provoc să fim mai aproape de elevi și studenți, să încercăm să îi înțelegem mai bine, să îi ajutăm și, probabil că, astfel Universitatea și liceele vor fi mai aproape de comunitate, iar conurbația Văii Jiului (încă informală) poate să devină mai puternică!
Eduard Edelhauser este profesor universitar al Universității din Petroșani și conducător de doctorat în domeniul Inginerie și Management abilitat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.